fbpx
CONTACT  | 021 323 50 32 office@ecodivision.ro

TVA 5 %

Cota redusa de TVA de 5% s-ar putea aplica si pentru locuintele mai scumpe. Care va fi impactul?

Hotnews, 13.06.2020

Persoanele fizice ar putea beneficia de o reducere semnificativa de pret la achizitionarea unei locuinte de pana la 750.000 de lei (exclusiv TVA), daca un proiect de lege care propune majorarea plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru locuinte va fi adoptat în forma initiala. Proiectul a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere si asteapta punctul de vedere al Guvernului.

În prezent, plafonul pana la care se aplica o cota redusa de TVA, de 5%, la vanzarea locuintelor este de 450.000 de lei.

În expunerea de motive, initiatorii sustin ca modificarea propusa este în linie cu scopul social al cotei de 5% pentru locuinte si este necesara avand în vedere evolutia cursului de schimb leu/euro, evolutia preturilor în domeniul imobiliar si realitatile economico-sociale actuale.

Concret, daca aceasta modificare va fi adoptata prin lege, se va aplica tranzactiilor care vor fi încheiate dupa intrarea în vigoare a noului act normativ, dar si în cazul celor demarate anterior, pentru care locuinta se livreaza catre client dupa intrarea în vigoare a noului plafon. Astfel, clientii care au încheiat o promisiune de vanzare-cumparare pentru achizitia unei locuinte cu cota standard de TVA, dar care vor receptiona locuinta dupa modificarea legislatiei, vor beneficia, în urma regularizarii cotei de TVA de catre vanzator, de o reducere de 14% a pretului total.

Modificarea propusa, care ar permite aplicarea cotei de 5% pentru cumpararea locuintelor cu o valoare de pana la 155.000 de euro (exclusiv TVA), reprezinta a doua majorare de plafon de la introducerea cotei reduse, în 2008.

În plus, aceasta masura de relaxare a criteriilor la livrarea unei locuinte, ca parte a politicii sociale, ar veni dupa eliminarea, în 2019, a limitei de suprafata pentru terenurile pe care sunt construite casele individuale (pentru a beneficia de cota redusa) si a conditiei impuse clientului sa nu mai fi beneficiat de aplicarea cotei de 5% la o achizitie anterioara.

Masura reprezinta, cu siguranta, o facilitate pentru cumparatori si un impuls pentru piata imobiliara rezidentiala, în special în contextul economic dominat de incertitudine. Pe de alta parte, însa, extinderea facilitatii va diminua încasarile la bugetul de stat, aspect dificil de gestionat în prezent si în perioada urmatoare.

Material de opinie de Iulia Bica, Manager Taxe Indirecte, si Cezara Dumitrescu, Consultant Senior Taxe Indirecte, Deloitte Romania

Despre Autor
O companie serioasa ce ofera servicii de consultanta premium pentru proiecte de instalatii de incalzire si nu numai.

Lasa un comment

*

captcha *

+ 30 = 40